În noaptea de 9/10.04.2021 la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular ,,Foișor” din București,  efective din instituții aflate în subordinea Guvernului României au organizat și executat în condiții extrem de discutabile din punct de vedere legal, o acțiune de evacuare a persoanelor internate în unitatea medicală menționată!

Executarea respectivei acțiuni a fost asigurată împotriva eventualelor reacții de protest ale cetățenilor indignați de modul în care se intenționa să fie tratate persoanele evacuate, prin prezența a numeroși jandarmi a căror prezență însă nu era justificată de situația existentă la locul respectiv ci a avut doar rolul de a amplifica starea de nemulțumire a persoanelor prezente, și a tensiona atmosfera!

Ordinul de evacuare este înregistrat sub numărul 9326 din 09.04.2021 și a fost semnat de către secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență,  Raed ARAFAT în calitate de comandant al acțiunii, acesta împreună cu ministrul sănătății Vlad-Vasile VOICULESCU fiind  vinovat pentru executarea acțiunilor prin care au încălcat dreptul la respectarea demnității umane, au pus în pericol sănătatea și viața persoanelor evacuate pe care le-au expus la temperaturi scăzute!

Conducerea Partidului România Mare a constatat că prezența efectivelor de jandarmi la acțiunea abuzivă de evacuare a pacienților internați la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular ,,Foișor” din București, nu doar că nu este justificată oficial de existența unor necesități de restabilire și/sau de menținere a ordinii iar participarea efectivelor de jandarmi nu a fost dispusă prin ordinul menționat!

Evacuarea pacienților internați nu se poate motiva că a fost declanșată în beneficiul unor persoane infectate cu COVID-19, deoarece personalul Spitalului Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular ,,Foișor” din București este specializat pe ortopedie, fiind imposibil să le poată acorda asistența medicală corespunzătoare persoanelor transferate acolo!

Având în vedere aspectele de folosire nejustificată a forței de către membri ai efectivelor de jandarmi, prezentate în MASS MEDIA în ultima perioadă, prezența nejustificată la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular ,,Foișor” din București a numeroși jandarmi și caracterul abuziv al întregii proceduri de evacuare a pacienților internați, se constată folosirea sistematică și nelegală de către actualii guvernanți a militarilor din Jandarmeria Română împotriva populației României!

Având în vedere situația menționată, conducerea Partidului România Mare cere următoarele:

1. Revocarea din funcția de ministru al sănății a domnului Vlad-Vasile VOICULESCU!

2. Revocarea din funcția de ministru al afacerilor interne a domnului Lucian-Nicolae BODE!

3. Eliberarea din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne a domnului Raed ARAFAT!

4. Încetarea împuternicirii în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române a domnului colonel Alin-Ionel MASTAN!

5. Cercetarea tuturor situațiilor prezentate în MASS-MEDIA, reclamate și/sau sesizate privind folosirea în mod incorect a forței împotriva persoanelor care și-au exercitat în mod pașnic dreptul de a protesta  și luarea de măsuri legale severe împotriva tuturor celor vinovați!