Conducerea Partidului România Mare își exprimă preocuparea privind accentuarea stării de nemulțumire a cetățenilor români față de măsurile neconstituționale adoptate de către reprezentanții Guvernului României împotriva populației României și a agenților economici din această țară!

După opt zile de proteste ale cetățenilor români, constatăm lipsa de interes a membrilor Guvernului României față de problemele care au creat o accentuată stare de tensiune în societatea românească și care pune în pericol stabilitatea economică și cea socială în România.

 De asemenea, deși în această perioadă în MASS-MEDIA au fost prezentate numeroase acuzații credibile privind comiterea de către membri ai efectivelor Jandarmeriei Române și ai Poliției Române de acte de violență neprovocată, nejustificată și nelegală, împotriva unor persoane cu comportament neviolent, reprezentanții Guvernului României nu au comunicat rezultatul investigării acestor semnalări și nici luarea de măsuri pentru antrenarea răspunderii legale a celor vinovați.

Având în vedere situația menționată, conducerea Partidului România Mare cere următoarele:

1. Revocarea din funcția de ministru al sănătății a domnului Vlad-Vasile VOICULESCU!

2. Revocarea din funcția de ministru al afacerilor interne a domnului Lucian-Nicolae BODE!

3. Eliberarea din funcția de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne a domnului Raed ARAFAT!

4. Încetarea împuternicirii în funcția de inspector general al Jandarmeriei Române a domnului colonel Alin-Ionel MASTAN!

5. Cercetarea tuturor situațiilor prezentate în MASS-MEDIA, reclamate și/sau sesizate privind folosirea în mod incorect a forței împotriva persoanelor care și-au exercitat în mod pașnic dreptul de a protesta  și luarea de măsuri legale severe împotriva tuturor celor vinovați!

Biroul de presă PRM

5  aprilie 2021