Apel către români să se implice în politică și să candideze la toate nivelurile!


Partidul România Mare cheamă românii de rând, oamenii simpli, să candideze la toate nivelurile, și la europarlamentare, și pe plan local dar și la parlamentare. Experiența din ultimii ani ne arată că politicienii s-au rupt de realitatea românească și că românul de rând, omul simplu, știe cu mult mai bine decât actuala clasă politică ce trebuie să se facă pentru salvarea țării.

Partidul România Mare face apel către români să se înscrie în lista de consilieri locali pentru alegerile din 9 iunie, și chiar să trimită cv-urile pentru înscrierea pe lista PRM la europarlamentare. PRM consideră că oamenii simpli știu cel mai bine greutățile cu care se confruntă în fiecare localitate, pe fiecare stradă, și nu politicenii care trec pe la ei din patru în patru ani, doar când au nevoie să fie votați. Totodată, ar fi cu mult mai bine ca vocea României profunde să se facă auzită în parlamentul european!

Partidul România Mare este partidul oamenilor simpli, al românilor patrioți, care cred cu convingere în puterea Neamului Nostru de a salva țara din criza economică, socială și morală în care a fost aruncată în urmă cu aproape 35 de ani. De aceea, deviza noastră este ”OAMENII SIMPLI FAC ROMÂNIA MARE ȘI PUTERNICĂ, PENTRU CĂ OAMENII SIMPLI SUNT PUTERNICI!”

Să le aducem aminte românilor și să le spunem și tinerelor generații că doar dând dovadă de CINSTE, DEMNITATE, ONOARE atât între noi, românii, cât și în relațiile cu partenerii noștri din Uniunea Europeană și NATO, putem face din ROMÂNIA O ȚARĂ PUTERNICĂ ȘI RESPECTATĂ!”

Românii care doresc să candideze pe listele Partidului România Mare sunt rugați să contacteze filialeler locale ale partidului, sau ne pot găsi zilnic la sediul central din București, strada Vasile Lascăr, nr. 16. Relații pot fi obținute și la numerele de telefon 031.436.2398 sau 0773.704.275.